Alessandra Stoicescu și-a dat jos tocurile pentru o vizită pe șantier: „Va fi un tărâm de basm în care copiii să se poată simți supereroi”

Publicat: 21/12/2021, 17:44

Vedeta Antenei 1 a discutat despre stadiul în care se află lucrările de la Ambulatoriul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”.

Fundația Mereu Aproape reface complet Ambulatoriul de Specialitate de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București, cu o investiție de sute de mii de euro. Unitatea de referință din România în domeniul sănătății mamei și copilului, unde vin anual să se trateze peste 60.000 de copii din toată țara, se află astăzi într-o stare deplorabilă, așa cum se vede în imagini. Cu o infrastructură învechită, cu spații inadecvate pentru desfășurarea activității medicale la standarde europene și cu deficit de aparatură medicală, Ambulatoriul are nevoie stringentă de modernizare. Întregul spațiu al Ambulatoriului va fi renovat și modernizat printr-un proiect amplu ce cuprinde lucrări de recompartimentare, refacerea infrastructurii electrice, refacerea instalațiilor sanitare, introducerea sistemului de gaze medicale, înființarea grupului sanitar pentru pacienții cu dizabilități, refacerea circuitelor medicale, zugrăvire și igienizare, dotare cu echipamente și dispozitive medicale, dotare cu mobilier și amenajare. Toate acestea într-un spațiu de basm, gândit special pentru sănătatea și sufletul copiilor. Alessandra Stoicescu, președinte Fundația Mereu Aproape, este nelipsită de pe șantier, unde discută periodic cu medicii și responsabilii lucrărilor despre stadiul și evoluția schimbărilor din ambulatoriu, care capătă formă pe zi ce trece.

Va fi un tărâm de basm în care toți copiii să se poată simți supereroi în timp ce vor avea toate condițiile pentru a se vindeca. Mama din mine a câștigat bătălia cu cea pragmatică din mine și am gândit un spațiu frumos și magic, așa cum vedeți în imagini. Suntem deja într-o fază avansată în proiect, lucrurile merg conform planurilor și sunt foarte fericită că zeci de mii de copii care vor veni anual aici, se vor simți în siguranță, iar medicii vor avea toate condițiile pentru a-i trata așa cum trebuie, la standarde moderne. Este al doilea proiect major al Fundației Mereu Aproape din acest an în domeniul sănătății, după Centrul de recuperare post-covid de la Spitalul din Runcu. Dăm o nouă viață Ambulatoriului, acolo unde medicii le dau sănătate copiilor, dar măiestria lor trebuie susținută cu un mediu de lucru adecvat și cu echipamente esențiale pentru tratarea micilor pacienți. Mai mult, noi vrem să le oferim copiilor bucurie și iubire printr-un spațiu de poveste și să asigurăm personalului medical infrastructură de secol XXI.”, declară Alessandra Stoicescu, Președinte Fundația Mereu Aproape.

Cu o suprafață de peste 800 de metri pătrați, spațiul refăcut în cadrul proiectului include: 15 cabinete pentru consultații medicale din sfera pediatrică, o cameră pentru prematuri, un cabinet recoltări analize, un cabinet EEG/EKG, precum și recepția, două săli de așteptare, cinci grupuri sanitare, două holuri, două vestiare și o chicinetă pentru cadrele medicale, o sală pentru depozitarea deșeurilor medicale, o cameră pentru operatori centrală telefonică. De asemenea, va fi renovat exteriorul intrării în Ambulatoriu. Noul spațiu creat și dotările aferente acestuia vor permite un flux de lucru eficient al întregului personal medical,alinierea circuitelor medicale la normeleepidemiologice în vigoare și vor asigura copiilor condiții moderne de îngrijire.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...